Pe jos erau împrăștiate haine de femeie, iar când am deschis ușa dormitorului, l-am văzut cu o altă femeie…
Bulgaria
Eu și Dimitar eram împreună de mai bine de trei ani; o relație pe care familia o dădea deja drept exemplu de seriozitate. Ne vizitaserăm reciproc părinții la casa de la țară, făcuserăm împreună sarmale și deja ne gândeam la o nuntă mare, la vilă cu lăutari, nași, flori și toate cele. În mintea mea, totul era așezat pe făgașul cel bun: visam la copii blonzi cu ochii lui Dimitar și rădăcini adânci într-un cartier liniștit din Sofia…
În ziua fatidică proaspăt întors el din Varna, chipurile cu treburi de serviciu nu era stabilită vreo întâlnire, dar mi-am zis să-i fac o surpriză “bulgărească”: mi-am luat liber de la birou, am făcut o banitza cu brânză, tortul lui preferat cu ciocolată și am șofat până la apartamentul lui din cartierul Lozenets. Noroc că aveam dubla la chei și puteam să intru pe furiș, ca să-i fac cafeaua să miroasă frumos când deschide ochii.
Liniștită-cât-se-poate, am deschis ușa dormitorului. Nu apuc bine să pășesc, mă-mpotmolesc de niște haine feminine pe parchet dresuri, fustă, o bluză roșie. Camera cam întunecată, așa că mă ajut rapid de lanterna de la telefon și dau peste spectacol: haine peste tot, și, în pat, Dimitar cu altă femeie. Îmbrățișați ca două răchițele după ploaie de n-ai fi zis că-s oameni mari, ci adolescenți la prima iubire.
Ei, nu m-am apucat eu să fac tămbălău, deși bulgăroaica din mine urla să dau cu tava de banitza de pereți. Am închis ușa cu grijă, am lăsat kheklcheto cu tort și cheile pe bufet, am tras aer adânc în piept și am plecat. Afară bătea un vânt rece dinspre Vitosha de-ți intra până la oase. Nu-mi venea să mă duc nici la mama, care ar fi început cu “Ți-am zis eu de el!”, așa că m-am așezat pe o bancă în parcul Borisova gradina și-am început să bocesc.
La un moment dat, vine un băiat, Yavor, cu părul vâlvoi, se pune lângă mine și mă întreabă, ca tot bulgarul, dacă nu mi-e frig și ce s-a întâmplat de plâng așa. Nu i-am zis nimic de inima frântă, dar am început să vorbim de una și de alta, de țuica de casă, de pisici și de rețete de musaca. Din vorbă în vorbă și cu puțin ceai cald, am ajuns la el acasă, la o poveste lungă.
Acum locuim împreună în cartierul Oborishte, împărțim plovdivca și lista de cumpărături, și plănuim o nuntă cum se cade, cu rude din tot Plovdivul. Se pare că viața, cu toate glumele ei ironice, a vrut să ne întâlnim acolo, pe bancă. Și mi-am dat seama că, la noi, în Bulgaria, nimic nu-i întâmplător: până și inima frântă te duce exact unde trebuie.
