“Работиш в зоомагазин, затова ни донеси храна за котки: думи, които чух от родителите на съпругата ми”

Să spunem direct: de curând m-am angajat la un magazin de animale din Plovdiv. Terminai perioada de probă în iunie, după care mă făcură colegii част от екипа. Haideți să vă povestesc ce înseamnă asta, pe limba noastră bulgărească.

La sfârșitul fiecărei luni, noi ăștia de la personalul permanent primim voie să luăm acasă produse scoase din gestiune. Asta înseamnă că, dacă vreo mâncare pentru căței are ambalajul șifonat sau vreun accesoriu pentru hamsteri are un defect mic, ne înțelegem între noi cine ce ia.

Eu nu am niciun animal, dar mă încerc norocul, tot plec cu ceva acasă. Prima dată am prins la tombolă o pungă de hrană pentru pisici. Soacra și socrul din Asenovgrad au o motană răsfățată, pe nume Василенка, așa că le-am dat punga.

De-atunci, am realizat că partea mea din prada lunară trebuie să fie, musai, pentru pisici. A doua oară, am agățat un ansamblu pentru zgâriat, ușor descusut. Noroc cu soacra, care l-a cusut de parcă nou era.

Dar când am ajuns cu el la ei ce credeți? puțină bucurie, multe bombăneli:
По-добре да беше донесъл храна! Не можеш ли и сам да се сетиш, че не стига zgârietorul singur?

M-a lovit direct. Le tot povestisem cum fac rost de продукти за животни gratis. De data asta le repetai explicația, fină ca telemeaua, ei se făceau că mă ascultă.

Când mergeam acasă cu soția mea, Катерина, i-am zis: От сега, всеки месец купуваме кисела сметана… pardon, храна за котката на вашите! Когато има без пари взимам! Restul, не! L-am fixat ca pe o Закуска от Бачково.

Dar, luna următoare, au zburat dintr-odată 10 килограма hrană de pisică. O întreb pe soacră-mea ce se întâmplă. Răspunde, cam jenată:
Ами, обещах малко и на съседката… Така и така знаех, че пак ще донесеш!

Și noi, ce să facem? Ne-am dus și am luat hrană scumpă, de parca ar mânca motanul la ресторан pe Vitosha. I-am zis încă o dată: Mama, ți-aduc numai pentru Василенка! Nu pentru cartier.

Iar ea, ofensată, ca la teatru:
И ти работиш в зоомагазин, да не би да не можеш да уредиш още малко храна?

În acel moment, mi-a picat fisa. Gata, să se termine circul. I-am răspuns calm: Дотук! Принципно, nu vă mai aduc nimic. Reacția lor: ochi mari ca la ciorba de bob, nici jejeneală, nici supărare, doar speranța moare ultima.

Le-am explicat: Нещо повече не очаквайте от мен, че станахме магазин whole-sale! Și, de-acum, m-am ținut de cuvânt (măcar până la următoarea promoție cu zgârietor de pisici și, poate, o promoție la castraveți murați).

Rate article
“Работиш в зоомагазин, затова ни донеси храна за котки: думи, които чух от родителите на съпругата ми”